Dansul Fulgilor de Nea

Ninge! Ninge atât de frumos încât singurul cuvânt cu care aş putea descrie sublima privelişte din faţa ochilor mei e... dumnezeiesc. Ninge dumnezeiesc. Liniştiţi, în număr de milioane, fulgii de nea sunt cerniţi uşor din cer, şi coboară lejer spre noi. Alte câteva zeci de milioane de fulgi de nea ce acoperă pământul formează o pătură groasă, uşoară şi pufoasa, un întreg luminos, de o absolută perfecţiune.

Fulgii ce vin din cer nu se grăbesc. Mă uit la ei cum vin: parcă plutesc, parcă se joacă. Ei ştiu că drumul lor din cer spre pământ e lin şi vor ajunge să pătrundă pătura albă ce se întinde peste oraşe, peste dealuri fără să se teamă că nu vor încăpea. Aşa că, până ajung pe pământ, se joacă, dansează, râd... trăiesc.

Dansul fulgilor de nea e asemănător cu oamenii şi viaţa lor. Trecem prin viaţă aşa cum trec fulgii de nea de la cer la pământ, într-o altă secvenţă temporală. Fulgii de nea vin din infinitate, apoi devin una cu perfecţiunea vieţii. Un fulg de nea e unic, e perfect în felul său, şi are drumul său de parcurs. El nu-şi face griji că nu va încăpea în pătura albă ce acoperă pământul, nici nu-şi creşte viteza pentru a-l depăşi pe un altul. Un fulg de nea pluteşte prin atmosferă uşor, într-un minunat dans liniştit, ştiind că perfecţiunea sa îl va duce pe drumul spre fericire şi că, chiar dacă coexistă cu alţi fulgi, ei sunt pe drumul lor fără a-i perturba calea.

Noi, oamenii, suntem mult mai puţini decât fulgii de nea dintr-o singură ninsoare, dintr-un singur oraş. Suntem mai puţini şi toată planeta e a noastră, pentru a ne trăi viaţa liber, bucurându-ne de toate plăcerile şi marile sale bucurii. Cu toate acestea, de multe ori alegem să ne pierdem în mulţime, să ne lăsăm distraşi de vieţile şi alegerile altor oameni, iar sentimentul că multe dintre bucuriile vieţii nu le vom trăi niciodată pentru că nu sunt de ajuns pentru fiecare om. Ne grăbim prin viaţă uitând de noi şi de ceea ce iubim să facem, fiind mereu în competiţie cu alţi fulgi, trăind cu teama că ne vor lua locul sau că din cauza altora nu vom ajunge unde vrem. Fulgii de nea, însă, vin să ne dea o lecţie de viaţă.

Plăcerea de a ne uita pe geam pentru a contempla splendoarea şi perfecţiunea unei ninsori nu e limitată şi oricâţi oameni s-ar uita, zăpada tot va fi acolo. Fulgii de nea ne învaţă că nu trebuie să ne temem de cei pe care pe care îi privim ca pe nişte rivali, ei nu ne pot lua nimic din ceea ce ne aparţine. Nimeni nu ne poate lua nimic din ceea ce ne aparţine şi niciun alt om nu ne poate lua puterea de a alege cum vrem să trăim.

Eu aleg să fie asta lecţia mea pe astăzi, deoarece fiecare zi e un nou prilej de a înţelege mai mult din tot ceea ce mă înconjoară. Nu îmi pun întrebarea dacă fulgii au dreptate deoarece ei vin din creaţia divină. Nu degeaba creează atâta bucurie tuturor celor cu sufletul pur, copiilor. Tot ceea ce îi bucură pe copii e nelimitat: jocul, zăpada, nisipul, apa. Oare să fie o coincidenţă faptul că ceea ce e mai aproape de Dumnezeu (copiii şi natura) se completează reciproc în infinită perfecţiune?

Fulgii de nea continuă să cadă pe pământ, la fel de frumos, la fel de liniştit. Acum blocurile nu mai sunt gri, parcul e frumos ca în poveste, fiecare copac nu mai e doar un copac, e un munte de zăpadă.

Fiecare om e un fulg de nea, perfect şi unic. Nu e minunat de ştiut că nu mai este nimeni identic pe lume şi că vom avea parte de toate bucuriile vieţii, indiferent de ce face oricine? Astăzi învăţ lecţia fulgilor de nea şi îmi recunosc unicitatea. Iar uitându-mă la ei, sunt recunoscătoare să particip la spectacolul extraordinar al unei zile de iarnă, în preajma Crăciunului. Dacă ar fi să ghicesc piesa pe care dansează fulgii de nea, aş spune: a lui Queen, Thank God it’s Christmas. Chiar aşa, thank God!