De multe ori în viaţă ne regăsim în contexte familiare. Colega mea a spus-o bine într-o discuţie despre viaţa în Cluj, ea crescând într-un orăşel liniştit, lipsit de pericole: „parcă mi-am luat lumea cu mine”. Suntem mereu înconjuraţi de ceea ce poartă conştiinţa noastră şi oriunde am pleca, vom trăi aceleaşi experienţe. Ceea ce ni s-a părut normal în trecut, ni se pare normal şi acum.
Banii au fost întotdeauna motiv de divergenţe în familie: nu erau niciodată îndeajuns pentru tot ceea ce-şi doreau părinţii pentru noi şi ajungeau în „disperare financiară”. Frustrări, resentimente şi alte emoţii refulate ne închid într-un cerc în care arcaşul e psihicul negativ, iar ţinta e inima şi corpul.
Când înghiţim griji după griji, când ne construim munţi de temeri şi nu ne descărcăm de resentimente acumulate, funcţionăm în defavoarea a ceea ce suntem. Ne otrăvim mintea, sufletul, şi în final şi corpul. Partea noastră umană ne lasă baltă când ne îmbolnăvim. E modul în care corpul ne transmite semnale de alarmă.
Coelho spune că totul e un singur lucru şi toate se întâmplă cu un motiv. A înţelege asta în viaţa de zi cu zi necesită atenţie şi conştientizare, antrenament şi constanţă. Fiind conştienţi de ceea ce simţim în raport cu ceea ce trăim, putem fructifica orice situaţie ni se pare fără ieşire. Ştiu cum se trăieşte o viaţă plină de griji financiare. Ce ar fi să încerc să trăiesc una fără ele?
Când acumulăm negativism, e bine să ne descărcă cât de repede. Putem lăsa momentul neplăcut în trecut, iertând pe cei ce ne-au greşit, dar felul cum o facem ţine e individual. Energia negativă poate deveni energie creatoare. Multe femei fac curaţenie când se simt încărcate negativ. Şi încă ce curaţenie!
Eu mă descarc folosind orice am la îndemână, uneori o plimbare, alteori o tastatură, câteodată dau un telefon cuiva foarte drag, care ştiu că s-ar bucura să-mi audă vocea. Acesta din urmă e cel mai eficient şi mai bun mijloc terapeutic pentru mine. Discut despre alte lucruri şi de multe ori, după ce închid, nu mai ştiu ce mă supărase. Atunci realizez că pentru mine nu e cel mai important să am dreptate, ci să am linişte şi să-mi fac existenţa cât mai uşoară şi mai frumoasă. Atât pentru mine, cât şi pentru cel de lângă mine. Când nu mai ţin să "birui" într-o dispută, nu mai există una. Problema nu mai există, se micşorează devenind o chestiune insignifiantă. Rămâne doar găsirea unei soluţii în interesul tuturor celor implicaţi. Cu mintea limpede, întotdeauna există una, care adeseori e banal de accesibilă.
