Am auzit pe Magic FM o ştire interesantă despre care voi scrie astăzi. Eternii cercetători britanici şi/sau americani au descoperit că anunţurile de ameninţare şi pozele şocante de pe pachetele de ţigări determină fumătorii să fumeze şi mai mult. Moderatorul emisiunii unde am auzit ştirea a relatat că atunci când a văzut poza cu „grumazul” de pe pachetul său de ţigări, l-a aruncat cât colo, după care nu ne poate spune ce a făcut, dar e uşor de intuit. Cel mai probabil, a fumat o ţigară.
Nu sunt doctor în psihologie, nu sunt expert şi nici nu am în mâinile mele un imperiu multimiliardar precum cel al tutunului, dar concluzia lor mi se pare logică, de bun simţ. Pozele de pe pachetele de ţigări produc sentimentul de teamă. Teamă că poza de pe pachetul de ţigări poate fi a mea. Teama e sentimentul de a nu putea controla.
Sunt un om semi-fumător care a auzit o idee interesantă la un showroom de produse naturiste, şi anume că fumatul derivă din instinctul de autodistrugere, este un comportament autodistructiv. De la această idee, acest om fumător a început să-şi înţeleagă această „nevoie”...
Fumatul creează un nor de fum peste realitate (smokescreen). Fumătorii fumează mai mult când au probleme şi mai puţin când se simt bine. Mai clar de atât nu s-ar putea explica, deşi e doar o explicaţie în propriile-mi cuvinte. Când ceva ne depăşeşte, ne aprindem o ţigară. Nu simţim că suntem în deplin control al vieţii noastre şi atunci fumăm pentru că asta sigur putem face. Câtă prestanţă are fumul de ţigară! Ce uşor se calmează soţul meu când e nervos şi fumează! La fel şi tatăl meu şi toata familia mea. Acum nu mă mir că am tendinţa de a fuma. Cum ar fi putut nişte oameni care nu simt că sunt puternici în viaţa lor să înveţe un copil să fie stăpân pe sine?
Fumătorii nu vor să ştie de ce fumează. Îi enervează când cineva le spune că sunt dependenţi şi spun că pot să se lase oricând, dar nu vor. Le place să fumeze pentru că, chiar dacă viaţa lor o ia la vale şi lucrurile îi depăşesc, chiar dacă sunt mici în lumea lor, pe ţigara aceea o aprind, o inhalează, iar creierul are un mic orgasm de control. Se calmează. Dar nu ştiu că ei dau această putere ţigărilor, putere pe care o pot folosi şi fără ele.
Am un pachet de ţigări în geantă de o săptămână. Am fumat din el jumătate, iar restul soţul meu, care rămâne des fără ţigări. Acest pachet de ţigări îl scot atunci când stau cu cineva la cafea. De ce? Nu vreau să mă vadă aşa cum sunt, aşa că fac fum în faţa mea, ca să nu-l dezamăgesc şi să îl conving că sunt puternică şi că sunt stăpână pe viaţa mea. Fac fum în faţa mea ca să nu captez informaţia celuilalt, să nu-i permit să mă invadeze cu ideile sale. Eu am ideile mele, fumul meu, viaţa mea. I am in control!!...cică
Acest pachet de ţigări îl scot atunci când sunt mulţi oameni în jur, pentru a mă pierde în mulţime. Dacă vede cineva ce e în capul meu? Mai bine mă apăr bine, aici, în fumul meu dens şi cald.
Acest pachet de ţigări îl scot când mă enervează cineva sau ceva. Atunci, am permis evenimentului sau persoanei să mă facă să mă simt atât de mică şi de nenorocită, încât mi-am scos „drogul” şi l-am aprins ca să îi permit nicotinei să-mi străbată fiecare celulă, să-mi invadeze fiecare por, să-mi pătrundă toată fiinţa, minte şi corp, şi să-mi dea înapoi sentimentul de putere.
Acest pachet de ţigări l-am scos ieri din geantă, în Polus. M-am întâlnit cu surioara mea iubită şi mi-am dorit să stau de vorbă cu ea, stăm atât de puţin timp împreună. Din marele nimic al necontrolului, a apărut un bărbat asemănător cu ţigările, un drog pentru ea. Eram în New Yorker. Este una dintre situaţiile din viaţa mea asupra căreia nu deţin control, deşi ştiu că viaţa ei nu e viaţa mea şi că ea are un drum de parcurs, indiferent şi independent părerile mele sau ale oricui. Cu toate astea, să văd cum o persoană dragă se complace într-o situaţie care pare a fi fără ieşire a fost frustrant pentru mine. Aşa că am fumat trei ţigări.
Am spus că sunt semi-fumătoare pentru că fumez numai în situaţiile de mai sus, pe care le conştientizez şi mă interesează de ce o fac. M-am ridicat deasupra problemei mele şi sunt pregătită să fiu eu în deplin control al instinctului de a fuma. Asta cred că este adevărată putere, aceea de a spune „nu fumez pentru că nu am nevoie”.
Cochetez cu ideea de a elimina fumatul din viaţa mea şi mă observ atent între timp. O fac cu răbdare, nerenunţând la aprinderea unei ţigări. Îmi dau voie să nu mă simt tot timpul stăpână pe mine, asta făcând parte din naturalul proces al învăţării. Aprinderea unei ţigări şi conştientizarea motivului pentru care o fac mă face să mă simt puternică şi să sting triumfătoare ţigara când sunt doar la mijlocul ei. E doar o ţigară, un nimic. Iar eu sunt un om, o fiinţă cu putere de decizie.
Noi, oamenii, avem puterea de a învăţa uşor şi repede. Asociem cafeaua cu ţigara – super combinaţie laxativă, berea cu ţigara – super combinaţie de distracţie. Ne păcălim că noi deţinem controlul şi pufăim fără limită şi rost, pentru că nu ne simţim destul de puternici. Se mai miră cineva că pozele de pe pachetele de ţigări cresc vânzările? E evident că o poză atât de şocantă va crea panică, iar fumătorul panicat ce face? Fumează şi mai mult.
A renunţa la fumat fără să eliminăm cauza fumatului este ca şi cum am trata efectele unei răceli, fără a ne concentra pe cauze. Definitiva vindecare din răceală înseamnă atunci când ne ocupăm de sistemul imunitar, mai mult decât de tuse sau de febră.
A previne, nu a trata. O vorbe veche, o ştie toată lumea, însă nu ni se explică semnificaţia sa vitală pentru o viaţă de calitate, o viaţă de om. Nu ni se explică din mari motive comerciale: ce s-ar mai face imperiile multimiliardare construite pe dependenţa psihologică de produsele lor? Din ce şi-ar câştiga pâinea sutele de companii de elită care produc şi vând ţigări? Din ce şi-ar câştiga pâinea marii producători de chimice pentru tratarea cancerului? Nu este în interesul nimănui să se preocupe de sănătatea omului, iar dacă el nu conştientizează puterea pe care o are asupra propriei fiinţe, se transformă într-o pradă uşoară pentru cei ce vând depenendenţă. Şi cât îi place omului să dea vina pe oricine când corpul său nu mai rezistă intoxicărilor!
Puterea pe care o avem asupra propriei vieţi e infinită, dată de însăşi sursa vieţii noastre. Avem divinul drept de a respira, şi dreptul la alegerile pe care le facem. Avem dreptul de a ne simţi puternici sau de a ne simţi dominaţi. Avem dreptul de a fi liberi sau de a nu fi liberi, de a fi mai mici sau de a fi mai mari. În această alegere stă toata puterea.
